joi, 19 octombrie 2017

ADN-ul vocaţiei

„Viaţa nu este o alegere, este un răspuns”

Vocaţia nu este ceva abstract; ea este personală. Fiecare este chemat de Dumnezeu într-un mod unic. Însă, în fiecare vocaţie, găsim elemente comune. Care sunt elementele constitutive ale unei vocaţii? Care este ADN-ul care formează o vocaţie? Trei cuvinte definesc o vocaţie: chemare, calități (capacitați personale), răspuns.

CHEMAREA

Citind anumite pagini semnificative ale Noului Testament, aşa cum se întâmplă de fapt şi în Vechiul Testament, găsim că la originea oricărei chemări autentice se află Dumnezeu şi iubirea sa. El alege şi-i invită pe oameni să îl urmeze. Dumnezeu este cel care cheamă, iar acesta este sensul cel mai profund al cuvântului vocaţie, care înseamnă chemare. În evanghelie vedem deseori cum Isus îi cheamă la sine pe cei care mai apoi vor constitui grupul său de ucenici. Inițiativa pornește mereu de la Învățător, iar chemarea este darul său predilect.

Acest dar al lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi nu comportă merite deosebite, dar face parte dintr-un plan de iubire pe care Dumnezeu îl are la inimă.

Chemarea o primim pentru a realiza ceva special pentru El şi pentru Împărăţia sa, pentru a împlini o misiune. Pentru a construi planul său de mântuire, Dumnezeu are nevoie însă de libera noastră colaborare. Este deci o colaborare cu Cristos, în această lume, pentru a aduce Mântuirea sa.

Orice chemare poartă în sine o cheie unică, asemenea unei parole, şi se dezvoltă într-un timp şi într-un context specific, trasând o istorie personală, constituită din momente determinate şi semnificative. 


CALITĂȚILE

„Un om, fiind gata de plecare într-o călătorie, şi-a chemat servitorii şi le-a încredinţat bunurile sale. Şi unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria pricepere. Apoi a plecat.” (Mt 25, 14-30).

Cel chemat trebuie să aibă calităţile necesare pentru a putea răspunde Domnului, iar în discernământul vocaţional acesta este un punct important pentru a verifica autenticitatea vocaţiei. Dumnezeu nu cheamă o persoană fără a-i dărui calităţile necesare care să o ajute să fie capabilă să îl urmeze pentru a fi asemenea Lui.

Talente, capacități personale, potențialități, toate reprezintă un dar pe care Dumnezeu îl oferă unui tânăr pentru ca el să poată răspunde pe deplin chemării primite, cu încrederea necesară de a putea să o facă pe deplin.

Calităţile pot fi fizice, de caracter şi temperamentale, morale şi spirituale. Privesc orice sferă a persoanei, iar cu timpul trebuie să crească şi să se maturizeze.

Călăuzitorul spiritual trebuie să îl ajute pe tânăr să individualizeze aceste calități, să facă lumină în sfera sa personală, pentru ca vocaţia să nu rămână doar în potență.

Din păcate, toate aceste daruri pot fi îngropate sau să rămână sterile. Egoismul şi lenea pot fi acel pământ acid care împiedică sămânţa să aducă rod. Sămânţa cea bună moare iar fructul nu se maturizează şi nu va creşte niciodată.

Formarea propusă în seminarii sau în casele de formare călugăreşti poate, printr-o metodă bună şi de-a lungul unui drum străbătut în timp, să îl ajute pe tânăr să maturizeze calităţile sale, chiar dacă la început păreau șubrede şi lipsite de consistență. Nimeni nu se naște „învățat”, nimeni nu se naște „format”, dar cu toții trebuie să ne suflecăm şi cu bucurie să lucrăm pentru o bună maturizare transformare a vieţii noastre.


RĂSPUNSUL

Al treilea şi ultimul element constitutiv al chemării este răspunsul; acesta reprezintă dăruirea de sine lui Dumnezeu. Orice vocație se încheie cu un răspuns. Acest răspuns se naște din generozitate şi din iubirea adevărată faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, în libertate interioară. În timp ce primul element (chemarea) depinde în mod total de voinţa lui Dumnezeu iar al doilea (calităţile) depinde de darul făcut de Dumnezeu şi de bunăvoința personală pentru a corespunde unui astfel de dar, acest ultim aspect depinde, într-adevăr de harul pe care Dumnezeu ni-l dă, dar mai ales de generozitatea personală. Întâlnire lui Isus cu „tânărul bogat”, spre exemplu, ne confirmă acest fapt.

Uneori, circumstanțele pot să influențeze sau chiar să fie determinante în răspunsul dat, însă să nu uităm niciodată că primul interesat ca viaţa noastră să ajungă la ținta stabilită, primul care doreşte ca sămânța chemării semănată din iubire să încolțească, să crească şi să dea roade este tocmai Dumnezeu. De aici ne vine marea speranță că vom împlini misiunea încredințată doar cu ajutorul lui .

Dumnezeu este mereu de partea noastră, şi este primul care „pariază” pe noi. Din acest motiv ne dăruieşte toate harurile de care avem nevoie pentru a răspunde.

Pr. Pius Petru Iancu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu